Vineri - sambata - duminica...
Avem o problema. Ba trei! Inapetenta declarata a publicului giurgiuvean pentru zilele mai sus amintite. In cursul saptamanii, spectacolele se bucura de prezenta in sala de spectacol a unui numar multumitor de spectatori interesati, dar, vinerea si in week-end, lucrurile "ingheata" intristator.
Vina poate fi a noastra - si ne-o asumam, la o adica, numai ca am vrea sa o si intelegem... -, dar de vina poate fi si o mentalitate paguboasa: "La sfarsit de saptamana stau acasa, ca sa ma relaxez si eu". In capitala si in marile orase din tara, in acele zile se inregistreaza cea mai mare afluenta la casa de bilete, ori situatia de la noi risca sa devina atipica, dar si recurenta.
Asadar, care sa fie rezolvarea situatiei? Programarea comediilor exclusiv in respectivele zile? Reducerea sensibila a pretului biletelor? Abordarea unor genuri spectaculare alternative?
Cateva raspunsuri in acest sens ne-ar putea fi de folos.
